Atelierul

Atelierul este ascuns într-un apartament cu două camere (cel puțin, așa pare) pe la Râșcani, la etajul cinci al unui bloc locativ. De ce "pare"? Pentru că apartamentul este acoperit de țesături (cum altfel să pictezi o eșarfă țigănească?) și plin până peste margini de tablouri. Am pășit într-un labirint în care încercam să mă mișc fără să mă pătez de vopsea.

Mult mai relaxat țopăia o mâță grasă și voioasă, aflată la ea acasă în haosul din atelier. Îmi pare că era de o rasă tricoloră, însă botul îi era colorat în vreo alte șase culori. Mieuna cam pretențios să o iau în brațe, așa că am alungat-o politicos.

Dacă vă imaginați că artiștii beau espresso din mașini de cafea, înseamnă că nu ați vizitat niciodată un atelier autentic. Cafeaua, asemeni unei picturi, este un proces plin de savoare. Ibricul trebuie să fie vechi, mare și ușor zbârcit.

În apartament nu există nici prea multă mobilă, dar nici spațiu nu prea există. Există numai picturi. Unele sunt duse până la capăt, altele sunt încă la mijloc de cale. Unele poposesc deja de vreo 10 ani în stadiul de lucru. Nu pentru că Gheorghe ar munci lent, ci pentru că unele tablouri așteaptă, așa cum așteaptă vinul la măturare.

Disertația

Călugări la fereastră (George are o mulțime de lucrări cu călugări) – așa se numenște lucrarea de diplomă a lui Gheorge. A pregătit-o pentru absolvirea Universității Creangă. Ca s-o picteze, a trăit o vreme în mănăstirea Nicoreni. Pictura se află și acum în atelier, în categoria "nu este de vânzare". Atelierul abundă în picturi de care Gheorghe nu se va despărți. Atunci când un cumpărător a fost foarte insistent, Gheorghe s-a resemnat să-i picteze o copie. Dar copia copie rămâne.  

Pentru unii credința se rezumă la suprafața atributelor religioase, pentru alții credința este o taină. Îmi pare că Gheorghe i se roagă Domnului pictând.

Țigăncile

Mulți călugări și țigănci. După tiparele școlare, am putea spune că acesta este „laitmotivul” operei. În cazul lui Gheorghe, urmărim o veșnică întoarcere la subiect. Am amintit mai devreme de țesăturile țigănești. Acestea atărnă pe niște frânghii întinse ca niște haine puse la uscat. Gheorghe încearcă să capteze dinamica și caracterul țigăncilor în fotografii, iar apoi lucrează cu țesătura ca să redea cât mai vivant pliurile. Țesăturile îl ajută să recreeze jocul de culori.

Dacă aș lua un interviu pentru EcoFloor, acesta ar fi unul dintre răspunsurile la întrebarea „de ce am nevoie de un covor nou?”:

"O domniță rustică sau o țigăncușă de Provence? Regină a câmpurilor sau zână a pădurii? Frunze, flori sau muguri? Alegerea vă aparține. Permiteți-vă să fiți diferiți, pentru că putem găsi întotdeauna un covor care să corespundă imaginii dvs., stilului de viață și celei mai îndrăznețe imaginații. Iar atunci când un covor imită motivele naturii, atât în casă, cât și în birou se respiră altfel."

V-aș da sugestia să schimbați covoarele mici de câteva ori pe an. Nu aveți idee cât de mult reîmprospătează mediul.

În curând va fi primăvară. Faceți o schimbare.

Căutați EcoFloor la Décor Park.

Portrete

Școala rusească de pictură este magică. Privită  în de-aproape reprezintă un haos de tușe colorate, așternute de un copil care s-a jucat cu pensulele. La un pas distanță, tușele iau forma unui chip reanimat. Chipurile ascund caractere, destine, dispoziții. L-am întrebat pe Gheorghe dacă pictează portrete după natură sau după fotografii. Și, și, mi-a răspuns. Picturile după fotografii sunt comenzi. Am impresia că Gheorghe vede persoana vie din spatele fotografiei. Mi-a arătat un portret al unei românce, pictat după o fotografie pe care mi-o trimisese. Fotografia era plată, pictura avea adâncime.

Ce mi-a scăpat?

Pânzele epice. Cred că dragostea pentru interviuri își lasă amprenta. Portretele mă interesează mai mult decât orice altceva. Dar Gheorghe nu pictează doar portrete și peisaje, pe care le-aș lua ca să le schimb în acasă ca vederile de la fereastra unui tren. Are lucrări mari cu Decebal, Ștefan cel Mare și evenimentele din 7 aprilie. 7 aprilie 2009. Aceste tablouri nu sunt pictate după comandă, ele apar din necesitatea de a fi. Acele tablouri nu redau numai „reprezentarea” evenimentului, ci și vuietul, chiotul, alarma celor întâmplate. Caii atacă, polițiștii îi bat cu bastoanele pe protestatari, gazul lacrimogen dispersează masele. Privești și te ustură ochii.

Prețuri

Arta este teribil de subestimată în Moldova. Aceste lucrări trebuie să fie costisitoare. Gheorghe mi-a povestit că mai mulți cumpărători au încercat să negocieze pentru căteva mii, ceea ce la expozițiile din Strasbourg zboară la cu totul alte prețuri. Dacă aș fi avut bani serioși, aș fi cumpărat mai multe tablouri de Gheorghe Lisița. Nu sunt vreun cunoscător de artă și nici un colecționar profesionist, însă le-aș cumpăra pentru mine, fiind sigur, totodată, că peste douăzeci de ani vor valora alți bani.

Pisica

Artiștii au și pisici artistice, adevărate cunoscătoare de artă. Am rămas surprins că niciun tablou din atelier nu a fost zgâriat. Și-o fi ascuțit mâșa ghearele pe undeva, dar arta rămâne sacră și de neatins chiar și pentru ea.

P.S. Autoarea pozei cu pisica, și sunt onorat de companie, este doamna Monica Babuc. Amândoi împărtășim admirația pentru munca lui Gheorghe.