ro
ru en
23 noiembrie 2021
Ana Groza. În prezent, întreprinderile bazate pe investiții străine generează 40% din PIB-ul Moldovei
"FIA este compusă din 22 de companii, care au creat peste 24.000 de locuri de muncă și au investit circa 1 miliard 400 de milioane de euro în dezvoltarea afacerilor din Moldova, ceea ce reprezintă 13% din produsul național brut (PIB)."

Un interviu cu Ana Groza, directorul executiv al Asociației Investitorilor Străini (FIA), în cadrul campaniei media "Dialog Pro Business", susținute de Agenția de Investiții "Invest Moldova".

##INTERVIU

Bună ziua, Ana. În ultimele interviuri am scris despre IT Park și despre Zona Economică Liberă (ZEL) „Bălți”. Așa mi-am dat seama că, adesea, cei mai mulți dintre noi nu au o imagine prea clară despre amploarea unor organizații. Așadar, să începem cu date statistice. Ce reprezintă Asociația Investitorilor Străini (FIA) în cifre?

Asociația Investitorilor Străini (FIA) a fost creată în 2003 de către opt investitori străini. În prezent, FIA este compusă din 22 de companii, care au creat peste 24.000 de locuri de muncă și au investit circa 1 miliard 400 de milioane de euro în dezvoltarea afacerilor din Moldova, ceea ce reprezintă 13% din produsul național brut (PIB).

Cifrele sunt impresionante. Știți, recent, în cadrul unei discuții cu una din cele mai mari bănci din Moldova, am aflat cifra conturilor curente active ale persoanelor juridice. Ținând cont și de prezența altor bănci pe piață, cred că este vorba despre circa 50.000 de companii, dintre care majoritatea sunt Întreprinderi Mici și Mijlocii (ÎMM). FIA cuprinde doar 22 de companii din cele 50.000, dar răspunde pentru 13% din PIB. Comparând cifrele, îți dai seama cât de importante sunt investițiile străine calitative pentru Moldova.

Ponderea acestor investiții este chiar mai mare decât intuiți. FIA este formată din doar 22 de companii, pe când, în Moldova, există mult mai multe întreprinderi bazate pe investiții străine. Un studiu, pe care l-am realizat recent, a arătat că Investițiile Străine Directe (ISD) reprezintă doar 7%din totalitatea întreprinderilor moldovenești, însă angajează 16,9% din forța de muncă, produc 40% din PIB, plătesc 29% din toate impozitele la bugetul de stat și 24% din toate veniturile fondurilor sociale. În fond, reprezentând 22 de companii, reprezentăm de fapt interesele tuturor întreprinderilor care bazatepe investiții străine. De aceea, misiunea noastră este de a crea un mediu investițional favorabil în Republica Moldova.

Misiunea poate fi îndeplinită doar cu ajutorul unor mijloace…

Principalul nostru mijloc este asigurarea dialogului dintre decidenții de la nivel de stat și investitorii străini.

Cine sunt „partenerii” dvs de discuție?

Încercăm să cooperăm cu toate structurile care ne stau la dispoziție pentru dialog. Printre acestea se numără Consiliul Economic de pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova și Consiliul Consultativ de pe lângă Ministerul Finanțelor, comisiile parlamentare și liderii guvernamentali. Modul de desfășurare a activității este variat, începând cu inițiative legislative și terminând cu un mic dejun informal cu prim-ministrul. Apropo, ultimul mic dejun de acest fel a avut loc chiar zilele trecute. În cadrul acestuia, s-a discutat deschis despre problemele legate de deficitul forței de muncă și soluțiile de ieșire din criza declanșată de pandemie, precum și despre creșterea bruscă a costurilor energiei electrice.

Ne-am clarificat cu mijloacele de comunicare și „partenerii” de dialog. Totuși, ce încercați să transmiteți prin intermediul mijloacelor de comunicare?

Cartea noastră de viiztă este „Cartea Albă”. De altfel, ultima a fost prezentată destul de recent. Pe 27 septembrie, într-un format hibrid, au participat drept speakeri - directori executivi ai companiilor membre FIA și reprezentanți ai autorităților. Este încurajator faptul că toate ministerele de profil conlucrează.

Ce reprezintă „Cartea Albă” și cum este creată?

„Cartea Albă” reprezintă un document politic alcătuit sub forma unor recomandări bazate pe experiența investitorilor noștri și pe experiența internațională a cărei cultură o valorifică în activitățile lor. Aș dori să subliniez că nu este un raport despre ceea ce s-a făcut, ci o privire asupra a ceea ce trebuie făcut.

Cât de des apare?

„Cartea Albă” nu este o publicație periodică. În anumite perioade, a fost publicată o dată la cinci ani, iar  în altele, a apărutanual. Nu contează periodicitatea, ci dinamica punerii în aplicare a recomandărilor acesteia. În momentul în care peste 30% din propunerile din Cartea Albă anterioară au fost puse în aplicare sau sunt în curs de punere în aplicare, începem să ne gândim serios la elaborarea unei noi Cărți Albe.

Care sunt aspectele importante din noua Carte Albă?

Un aspect ar fi reforma sitemului judiciar, în cadrul căruia FIA propune crearea unei comisii speciale de monitorizare, ai cărei membri să aibă acces la dosarele tuturor proceselor judiciare, cu excepția cazurilor care sunt clasificate secret de stat. Scopul monitorizării este de a examina obiectivitatea și legalitatea deciziilor în orice etapă a procesului judiciar.

Corupția rămâne a fi unul dintre principalele piedici pentru investițiile străine în Moldova?

Potrivit Indicelui de Percepție a Corupției al Transparency International pentru anul 2020, Republica Moldova a acumulat 34 de puncte, ocupând locul 115 din 180 de state. Este de înțeles că autoritățile inapte să asigure respectarea legii și condițiile inegale de concurență îi neliniștesc pe investitorii străini. La urma urmei, ei au întotdeauna posibilitatea să aleagă o altă țară în care să investească.

Cred că, pe lângă corupție, o altă constrângere majoră este și problema forței de muncă. Moldova se confruntă cu un mare deficit al forței de muncă calificate și necalificate.

În Cartea Albă problema forței de muncă se află pe locul trei, după problema justiției și a taxelor. Este o problemă extrem de acută. În cadrul FIA sunt companii care își transportă angajații din sate la locul lor de muncă la șaptezeci și o sută de kilometri distanță în fiecare zi. De aceea, alături de alte asociații importante, precum AmCham și EBA, susținem "deschiderea granițelor" pentru importul forței de muncă și modificarea legislației muncii, în special în ceea ce privește agențiile de muncă temporară. În cazul României, aceste modificări au fost făcute încă din 2011.

Ce sunt agențiile de muncă temporară?

Este vorba de persoane juridice autorizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care încheie contracte de muncă temporară cu lucrătorii temporari. Condițiile de activitate ale agentului de muncă temporară, precum și procedura de autorizare, sunt stabilite printr-un decret guvernamental.

Iar apoi îi dau în "chirie" pe angajați, asumându-și toate formalitățile legale legate de prezența și activitatea lor în Moldova?

Exact, pentru ca investitorii străini să nu fie nevoiți să preia sarcini care nu le sunt specifice. Un agent de muncă temporară beneficiază de toate drepturile și obligațiile unui angajator, conform Codului muncii.

Pe ce alte aspecte se pune accentul în ultima ediție a Cărții albe?

Documentul se află în acces liber, poftim linkul. Recomandările FIA sunt foarte cuprinzătoare. Acestea se referă la concurență, gestionarea deșeurilor, digitalizarea economiei și probleme legate de terenuri. Având în vedere că FIA are în componență companii din toate sectoarele importante ale economiei naționale, sunt dedicate capitole separate industriei telecomunicațiilor, medicinei și produselor farmaceutice. Per ansamblu, considerăm că rolul investițiilor străine în economia Moldovei este atât de mare și de important, încât trebuie să ameliorăm climatul investițional, astfel încât Moldova să-și sporească atractivitatea investițională în rândul țărilor din regiune.

Apropo, având în vedere că realizez rubrica „Dialog Pro Business” împreună cu Agenția de Investiții „Invest Moldova”, în ce mod colaborați cu ei?

Parteneriatul nostru durează de mult timp, iar rolurile noastre sunt complementare.Rolul Aagenției este de a arăta avantajele de a lucra în Moldova. Susținem această tendință cu ambele mâini, dar completăm activitatea Agenției cu sfaturi și recomandări practice, pe care le adunăm zilnic comunicând cu întreprinderile membre FIA.

Este surprinzător faptul că FIA, fiind o parte proeminentă a ecosistemului investițiilor străine, nu are decât 22 de întreprinderi membre. Nu v-ați gândit să extindeți Asociația?

Este exact ceea ce am vrut să subliniez și eu. FIA nu dorește să se extindă. Formula noastră curentă - în care vocea fiecărui membru este auzită - este foarte eficientă. Comunicarea informală este o condiție esențială pentru luarea unor decizii complexe și informate. Și ne putem auzi foarte bine unul pe celălalt.

De altfel, precum ați remarcat și dvs., FIA, chiar și în componența sa redusă, reprezintă 13% din PIB-ul Moldovei.

P.S.

Iată linkul către Cartea Albă a FIA 2021

https://fia.md/wp-content/uploads/2021/09/RO-Cartea-Alba-2021.pdf

Și linkul către studiul "On the Effectiveness of Foreign Investment"

https://fia.md/wp-content/uploads/2021/09/FIA-Raport_Impactul-ISD-asupra-Economiei-RM.pdf

Pavel Zingan

.
Для доступа ко всем материалам проекта необходимо войти в свой аккаунт
Login in Member zone
Забыли пароль?
У вас нет доступа?
Изменение пароля
Login in Member zone