Cu Oleg Efrim mă cunosc de atât de mult timp, încât nici nu mai știu exact de când. Cu partenerul lui din cadrul Efrim, Roșca și Asociații nu m-am intersectat niciodată. Așa că atunci când Oleg m-a întrebat: „Firma noastră împlinește cinci ani. Nu vrei să iei un interviu de la Vlad cu această ocazie?”, am fost imediat de acord. Nu refuz niciodată ocazia de a cunoaște un om nou, cu atât mai mult când este vorba despre un partener al uneia dintre cele mai importante companii juridice din Moldova.

Am convenit să bem o cafea sâmbătă, la sediul ERA.

În Chișinău mai există doar câteva conace vechi, pe care, în sinea mea, le numesc „farmecul discret al burgheziei”. Tavane înalte, mult lemn și, mai ales, o atmosferă calmă, aproape imperceptibilă, din trecut – poate chiar din secolul trecut.

Sediul ERA este exact așa. Un conac pe strada București, nu departe de colțul cu Bănulescu-Bodoni. Cu o mică terasă interioară și, dincolo de ea, o curte spațioasă cu foișor. Zgomotul orașului se simte vag, dar în momentul în care începi să vorbești, parcă dispare.

Sâmbătă, 25 iulie, ora 10 dimineața. O terasă răcoroasă, prima ceașcă de espresso a dimineții. Mai sunt trei zile până la aniversarea de cinci ani a ERA, dar într-o dimineață atât de leneșă, discuția începe, desigur, cu altceva.

Vlad, mi se pare că aveți clienți care au semnat contracte cu voi doar ca să poată bea cafea pe terasa asta unde stăm. Ar trebui să coste separat.
 Până acum n-am auzit să fie acesta motivul pentru care lucrează cu noi. Dar, apropo, avem un client care îmi reamintește periodic că, dacă vreodată vom vinde conacul, el trebuie să fie primul care află.

Casele de genul ăsta îmi mai inspiră ideea de „dinastie” – când copiii intră în afacerea familiei și o duc mai departe. La un moment dat visam ca fiica mea să lucreze cu mine, dar n-a fost să fie. La voi cum e? E frumos să poți transmite o companie moștenire.
 Am trei fii. Cel mai mare a decis ferm că nu vrea Dreptul, ci Economia. A ales „Business și Administrare”. Al doilea încă se gândește la Drept, iar cel mic e în clasa întâi – încă n-am discutat cu el despre carieră.

Dar Oleg?
 Fiul lui e în clasa a noua și vrea să urmeze Dreptul, ca tatăl lui. Dar e prea devreme să vorbim despre moștenirea firmei. Deocamdată împlinim cinci ani, nu cincizeci.

Firma are cinci ani, dar fiecare dintre voi aveți mai multă experiență, nu? De cât timp profesați? Ați fost mereu avocat sau și altceva?
 De 21 de ani. N-am fost niciodată procuror, nici măcar o zi. Mereu avocat. Și pot număra pe degete cazurile în care am fost avocat al acuzării. Să apăr – asta mi se potrivește cel mai bine.

Și în avocatură există specializări. Luați cazuri civile și penale? Persoane fizice și juridice? Fără limită?
 Nu iau principial cazuri de omor și viol. Fără îndoială, fiecare persoană are dreptul la apărare, dar am ales să-mi impun această limitare. Specializarea mea e în zona „gulerelor albe” – infracțiuni economice. De la nerespectarea unui contract până la acuzații de corupție.

Am văzut multe filme despre avocați, și apare mereu dilema etică: avocatul știe că clientul lui nu are dreptate, dar găsește o portiță în lege care-l salvează. Și după proces, vine scena cu procurorul în holul tribunalului și privirea lui mustrătoare…
 Îți spun ca avocat: „Legea a fost creată ca să fie încălcată.”

Vlad, sună cam cinic…
 Eu pornesc de la realitatea vieții. Dacă oamenii n-ar încălca legea, n-ar fi nevoie să fie scrisă. Rolul avocatului nu e să-i spună clientului ce are voie și ce nu. La urma urmei, dacă clientul știe să citească și are puțină logică, poate citi singur legea. Eu sunt cel care știe „cum se poate atunci când nu se poate”. Etica e un subiect foarte discutabil. Vrei un exemplu simplu?

Sunt atent…
 Debitorul tău nu ți-a plătit. Îți este dator?

Fără îndoială.
 Dar există termen de prescripție. N-ai inițiat procesul la timp, și instanța îți spune: „Datoria există, dar fiindcă ai întârziat cu cererea, nu mai poți cere recuperarea.” Așa spune legea, nu avocatul.

Asta înseamnă o sâmbătă fără grabă. Poți începe liniștit o discuție despre societate și drept. Căci, dacă citești comentariile de la știrile moldovenești (acolo unde încă mai sunt permise), pare că în țara asta ar trebui să existe doar două pedepse: condamnare la moarte sau închisoare pe viață cu confiscare. Pentru toate infracțiunile, de la accidente și corupție până la greșeli medicale. Dar nu așa vom scrie interviul. Așa că pun întrebarea clasică în firmele cu doi parteneri: cum v-ați cunoscut tu și Oleg?
 Era anul 2006. Aveam un client comun, cu un set de dosare civile și penale complexe, în domeniul economic. Clientul avea un adversar puternic, așa că a format o echipă de 5-6 avocați. M-au chemat și pe mine, lucram atunci independent. Oleg era și el în echipă, lucra la biroul lui Gheorghe Avornic. Ne știam din vedere, dar nu mai lucrasem împreună. După acel dosar, am realizat că ne completăm foarte bine. Probabil chiar atunci s-a născut ideea că trebuie să lucrăm împreună.

Asta da gândire pe termen lung! V-ați dat seama în 2006 și ați fondat firma în 2015!
 Am fi înființat firma mai devreme, dar Oleg a avut o pauză în avocatură cât a fost în serviciul public. Așa că a trebuit să așteptăm. Apropo, numele ERA a fost ideea lui. Era în avion, încă pe vremea când era ministru al justiției, și se juca în gând cu combinațiile dintre numele noastre. Când a aterizat, m-a sunat și mi-a zis: „Vlad, știu cum trebuie să se numească. Efrim, Roșca și Asociații – prescurtat ERA.”

Am verificat numele oficial al firmei. Nu sunteți un birou de avocați, sunteți o companie juridică. De ce?
 Răspunsul e simplu. Pentru că nu suntem un birou clasic. Suntem doi parteneri, dar în firmă lucrează mereu încă 8–10 avocați și juriști. Avem o regulă de bază: niciun dosar nu e lucrat de o singură persoană. Mereu e o echipă de 3–4 oameni. Cele mai bune idei vin din colaborare. Așa că dimineața, cel puțin vara, începem pe terasa asta cu cafea și pregătirea pentru zi. Pe la 10 apare Oleg, după alergare, și începe ședința. Dacă e să vorbim de tradiții corporative – asta e una.

Oleg n-a încercat să te atragă la alergat? E contagios…
 Suntem diferiți. În tinerețe am făcut lupte și karate, dar a fost demult. Acum lupta mea pentru greutatea ideală se rezumă la alimentație rațională. Oleg aleargă pentru amândoi. Avem o regulă – nu ne impunem pasiunile. E una dintre cheile parteneriatului nostru.

Vlad, 21 de ani avocat. Nu ai simțit epuizare?
 Deloc. Dimpotrivă. Nimic nu se compară cu sentimentul de competiție și adrenalină pe care îl dă avocatura. Chiar și când știu că un caz e aproape imposibil de câștigat, îl iau cu entuziasm. Poate apare o oportunitate pe parcurs și o pot folosi în favoarea clientului. Singura regulă: să nu minți clientul. Trebuie să știe de la început care îi sunt șansele.

Peste câteva zile ERA împlinește cinci ani. O cifră frumoasă, dar pe piață sunt firme care au și 20 de ani. Poți trage o linie după acești cinci ani și să dai o direcție pentru următorii douăzeci?
 Linia? Am pornit cu un singur scop – să fim primii. Și pot spune că în cinci ani am ajuns printre firmele despre care se spune „ei sunt în primul rând”. Așadar, e un bilanț provizoriu. Cât despre direcție – pentru mine contează că, în calitate de firmă de avocatură, încercăm nu doar să aplicăm practica, ci să o CREĂM. Și vom continua să o creăm și în viitor.