ro
ru en
27 noiembrie 2023
Gheorghe Telipiz. Maib park cel mai mare edificiu bancar din Republica Moldova

Interviu cu Gheorghe Telipiz, arhitect, fondator al grupului companiilor de arhitectura ARD.

#INTERVIU

Gheorghe, bună ziua. În această toamnă, cea mai mare bancă din țară, maib, s-a mutat în noul său sediu în centrul Chișinăului, sub numele emblematic de ”maib park”. Sunteți arhitectul acestui proiect. Am o întrebare directă: pot eu, ca jurnalist, să-l consider un proiect unic?


Pentru mine, în calitate de arhitect, nu unicitatea proiectului este cea mai importantă, ci alte două aspecte.

Care sunt acestea?

Primul aspect important al unui proiect este măsura în care acesta îndeplinește obiectivele stabilite de client. Cu toate acestea, există și un al doilea aspect esențial pentru mine: impactul proiectului. Mă refer la modul în care clădirea contribuie la imaginea arhitecturală a orașului Chișinău. Și putem spune cert, clădirea maib park va juca un rol semnificativ în definirea arhitecturală a centrului orașului pentru următoarele decenii.

În calitate de arhitect, sunteți mulțumit de rezultat?

Pot afirma cu sinceritate că da. Nu a fost o sarcină ușoară, proiectarea și construcția au durat cinci ani și este suficient să ne reamintim ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani pentru a ne imagina crizele prin care a trebuit să trecem. Cu toate acestea, viziunea mea a fost realizată.

Și care a fost viziunea dumneavoastră?

Pentru ca un imobil de asemenea dimensiuni să nu "strivească" orașul, am considerat necesar să minimalizăm prezența pietrei în structura clădirii. Am optat pentru soluția unui perete cortină "concav", care nu doar reflectă, ci și absoarbe parcul, creând astfel o reflecție practic dublă a acestuia. Prin această fațadă de sticlă, am dorit să reflectăm lumea exterioară: parcul, copacii, cerul și norii.

Dacă nu mă înșel, maib park este cea mai mare clădire bancară din Moldova. Cu ce s-a înnobilat banca în noul sediu?

Am mai gestionat proiecte bancare în trecut, dar trebuie să recunosc că proiectul unui sediu bancar extins pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați, cu un atrium care integrează vizual toate etajele băncii în interior, inclusiv săli de conferințe, o sală de sport care oferă o priveliște panoramică unică asupra orașului și zone open space pe etaje - este cu adevărat fără precedent pentru o instituție bancară în Republica Moldova.

Cât de dificil a fost să convingeți clientul să nu reconstruiască vechea clădire a Hotelului Codru, ci să opteze pentru un proiect complet nou?

Mulțumesc lui Dumnezeu, dar nu am fost implicat în această etapă a proiectului. Inițial, prima propunere prevedea reconstrucția hotelului și a fost aprobată de vechea conducere a băncii. Fundațiile au fost consolidate, s-au adăugat coloane portante, iar pereții erau deja în construcție când a devenit clar, că înălțimea tavanelor de 2,70 metri nu ar putea fi permisă într-o clădire bancară care să reziste până la sfârșitul secolului și chiar mai mult. Chiar și în cazul înălțimii de 3,60 metri, prevăzută în proiectul nostru, nu ne-a fost deloc ușor să ne conformăm cu toate normele tehnice necesare.

Deci ați fost invitat în proiect din faza de renovare a vechiului hotel?

Da, iar condiția mea era să pornim de la zero. Mă bucur că managementul băncii era deja pregătit intern pentru acest lucru, a fost de acord cu demolarea completă a clădirii vechi și mi-a pus la dispoziție un șantier ”nou”. Ei bine, cu excepția conacului, care dă spre strada Maria Cebotari. Deși, chiar și acolo a fost necesar să demoleze acoperișul pentru a mări înălțimea ultimului etaj.

Privind fațada maib park, îmi pot imagina cât de dificilă a fost soluția tehnică la rezolvarea cerinței "peretelui concav".

Observați fațada din perspectiva unui trecător. Cu toate acestea, fațada maib park nu se remarcă doar în ochii trecătorilor, ci contribuie și la crearea unui mediu de lucru confortabil în interiorul clădirii. Peretele cortină cu ferestre integrate este echipat cu sisteme inovatoare de la Schüco; acestea nu numai că asigură o izolare termică ridicată, ci și oferă vederi panoramice impresionante, creând astfel un mediu plăcut în interior.

În plus, soluțiile Schüco sunt folosite și la pasarela care leagă blocul central de clădirea istorică. Aceasta dispune de un perete cortină și ferestre rezistente incendiilor și fumului pentru 60 de minute, cele din urmă sunt controlate prin intermediul unui sistem mecatronic ascuns. Aceste elemente adaugă nu doar siguranță, ci și un plus de funcționalitate și estetică, la fel ca și ușile rezistente la foc din interior.

Ați fost în interiorul clădirii?

Bineînțeles că am fost.

Ați observat cât de liniștit este? Acesta este rezultatul soluțiilor de izolare fonică. Lipsa zgomotului este datorită profilelor performante de la Schüco și faptului că toate vitraliile sunt realizate în trei straturi de sticlă. Zgomotul din exterior este redus la minimum. Partea importantă este modul în care aceste soluții transformă clădirea într-un spațiu confortabil de lucru și, prin urmare, de viață.

Deci, clădirea maib park a rezistat tuturor provocărilor?

 Acest lucru ar trebui să o spună locuitorii Chișinăului și miile de oameni care vor vizita maib park. Însă, în calitate de arhitect, cred că am reușit să stabilim un nou standard pentru construcția clădirilor înalte în centrul orașului. Sper că dezvoltarea centrului orașului în viitor va continua cu această filozofie - armonie între vechi și nou. Și acum, pe final, putem spune că centrul orașului are un parc în plus, dacă privim în reflecția clădirii.

Pentru lucrarea maib park sistemele Schüco au fost furnizate de către Alukönigstahl și fabricate de Etalon Prim. Printre sistemele utilizate se numără: Schüco AWS 114.SI, Schüco FWS 60 SG.SI, Schüco FWS 60.SI, Schüco ADS 75 Simply Smart, Schüco FW 50+ FR 60, Schüco ADS 80 FR 60, precum și Schüco FWS 50+ și Schüco ALB fix.


Schüco ADS 80 FR 60 - Ușă multifuncțională de protecție împotriva incendiilor și fumului cu o limită de rezistență la foc de 60 de minute

Sistemele fiabile, care garantează siguranța și securitatea bunurilor de valoare, joacă un rol esențial. Sistemul de uși Schüco ADS 80 FR 60, cu o limită de rezistență la foc de 60 de minute, crește nivelul de securitate al întregii clădiri. Rezistența la foc a construcției este asigurată prin inserarea izolatorilor antifoc și utilizarea sticlei rezistente la foc. Această serie este concepută pentru protecția împotriva incendiilor și a fumului în clădiri de birouri și industriale, aeroporturi, centre comerciale, școli și grădinițe.

Aflați mai multe pe site: alukoenigstahl.md/produse/schuco-firestop-ads-80-fr-60/

Pavel Zingan
.
Для доступа ко всем материалам проекта необходимо войти в свой аккаунт
Login in Member zone
Забыли пароль?
У вас нет доступа?
Изменение пароля
Login in Member zone