Deja strânsesem reportofonul de pe masă când Ildar Halitov s-a întors, în amintiri, la primele lui zile ca director al Calarasi Divin. Dar a fost atât de vivid tot ce a povestit, încât îmi asum riscul să redau cu cuvintele mele:

„...era acum 18 ani, în 2006. Fabrica lăsa impresii amestecate. Pe de o parte – o rezervă unică de distilate și cupaje, dintre care cel mai vechi urma să împlinească 40 de ani peste doar un an. Pe de altă parte – în toată fabrica existau doar două calculatoare vechi, harta viilor nu era pe hârtie, ci doar în capul agronomului-șef, iar livrările și îmbutelierea se făceau „după ochi”, ceva de genul: „...probabil că avem nevoie de atâtea cutii…”. Toți cumpărătorii aveau același preț – fie că era vorba de cineva care lua o singură sticlă pentru sine, fie un angrosist care comanda mai multe paleți. Iar noii proprietari aveau obligații stricte impuse de stat privind reorganizarea producției și plantarea viilor.”
 Asta se întâmpla acum 18 ani.

Și acum doar un detaliu: de când a venit Ildar la Calarasi Divin, s-au plantat aproximativ 400 de hectare de viță-de-vie. Astăzi, Calarasi Divin este singurul producător de divin din Moldova care își asigură integral producția cu struguri proprii. Iar acele distilate care „atunci” aveau 39 de ani, acum stau la baza unui divin de 50 de ani și, în curând, și a unui de 60.

Acum – interviul. O poveste care merită cu adevărat spusă.

Ildar, bună ziua. Prima întrebare vine de la sine. „Ildar Halitov”? V-ați născut în Moldova sau ați venit aici?

Sunt tătar de origine. M-am născut în Kazan în 1966, într-o familie de ingineri – atât tata, cât și mama au absolvit Institutul de Chimie și Tehnologie, acolo s-au și cunoscut.

De la Chișinău la Kazan sunt aproape 2000 de kilometri. Cum ați ajuns în Moldova?

O să zâmbiți, dar pentru mine Moldova a început cu povestea „Căciula lui Guguță”. Mi-a dăruit-o mătușa mea, tătăroaică sută la sută. Nu știu cum a ajuns cartea aceea la ea, dar eu am citit-o până s-a destrămat și încă de atunci Moldova mi s-a întipărit în minte ca un tărâm de basm...

Dacă veți face vreodată un documentar despre Calarasi Divin, aveți un început perfect: „Totul a început ca într-o poveste...”

Și totul a continuat într-un mod neobișnuit. E clar că, pe atunci, ca elev în Kazan, nu-mi imaginam că voi locui vreodată în Moldova. Dar soarta a intervenit – de mai multe ori. Mai întâi, absolut întâmplător, am fost trimis împreună cu alți trei elevi la o tabără unională a pionierilor în Moldova, la Căușeni. Asta era prin anii ’70. Am stat în familii moldovenești, iar eu am plecat de acolo cu amintiri despre mere uriașe și suculente și despre prima înghițitură de vin pe care mi-au permis să o gust.

După liceu am intrat la o școală militară și, prin repartizare, am ajuns mai întâi la Chișinău (iarăși destinul!), apoi am făcut armata la Bender. Tot acolo am părăsit armata. M-am întors pentru o vreme la Kazan, dar Moldova m-a atras din nou.

În ce an era asta?

1997. Am ales Chișinăul. Nu aveam cunoștințe, nu știam limba, nu aveam viză de reședință – toate au venit cu timpul. M-am angajat la o fabrică de reparații de anvelope. Salariul, țin minte și acum, era de 340 de lei pe lună, masa la cantina fabricii – 10 lei, un pachet de țigări bune – tot 10 lei.

După un an am plecat și am găsit un loc de muncă la o companie care îmbutelia și vindea vin. Era o firmă mică, așa că eram „șef de departament” fără departament. Mă ocupam de aproape tot, inclusiv de controlul îmbutelierii la fabrica cu care colaboram. De acolo am ajuns la renumitul Dionis Club.

Îmi amintesc compania aceea! Avea birou în „Kenford” și livra milioane de sticle pe an în Rusia!

Pot să vă dau cifre mai exacte. În 2002 eram director executiv al unei crame din Vulcănești, care aparținea Dionis Club. Noi livram în Rusia cu garnituri întregi de vagoane – uneori una, alteori două garnituri pe săptămână. În perioadele de vârf – până la 10–12 garnituri pe lună. Asta înseamnă până la 2 milioane de sticle pe lună.

Și apoi – embargoul vinicol din 2006!

Da, și apoi embargoul. O perioadă am coordonat un proiect de mutare a îmbutelierii vinului și coniacului în Ucraina, dar am plecat. Și tot în acel an, 2006, am devenit director la Calarasi Divin.

Ați fost numit director, nu proprietar?

Desigur că nu. La acel moment eram un simplu angajat. Calarasi Divin fusese recent privatizat de către MMVZ – Uzina Vinicolă din Moscova, filială a „Băncii Moscovei”. Banca, la acel moment, cumpăra zeci de companii nu doar în CSI, ci și în alte părți ale lumii. Eu cunoșteam deja bine sectorul vinicol din Moldova și am fost aprobat în funcția de director al Calarasi Divin.

Mi s-au trasat sarcini foarte concrete. Întreprinderea fusese cumpărată, dar acțiunile erau blocate până la îndeplinirea unei liste lungi de angajamente. Investiții, plantarea viței-de-vie, păstrarea profilului întreprinderii, suplinirea capitalului de lucru, obținerea certificării ISO – lista era pe mai multe pagini. Am ajuns să trăiesc practic la fabrică, dar toate angajamentele au fost îndeplinite. Se poate spune că a fost un proces de privatizare de manual. Acțiunile au fost deblocate, iar Calarasi Divin a pornit la drum pe cont propriu.

În paralel, am reușit să-mi fac timp și să finalizez a doua facultate la ASEM – „Business și Administrare”, apoi și masteratul – „Bănci și Finanțe”. A fost o perioadă intensă în viața mea.

O poveste captivantă. Dar sigur între director angajat și proprietar a fost loc pentru încă o etapă…

În 2013, conducerea Băncii Moscovei s-a schimbat, iar banca a decis să vândă toate activele care nu erau de bază, în special cele de peste hotare. Atunci au început să se intereseze de Calarasi Divin niște oameni de afaceri din Georgia. Mai exact, nu erau interesați neapărat de fabrică, ci de distilate și cupaje – voiau să le transfere în Georgia. De fapt, la fabrică deja se aflau doi reprezentanți de-ai lor, care au sigilat și securizat tot parcul de depozitare.

Lucrurile devin fierbinți…

Am reușit să preiau inițiativa. Ceva s-a împotmolit la ei în procesul de achiziție, iar eu am reușit să-i conving pe reprezentanții acționarilor să-mi vândă fabrica mie. A trebuit să iau un credit garantat cu fabrica, dar eu cunoșteam cel mai bine situația de acolo, înțelegeam resursele întreprinderii și credeam în viitorul Calarasi Divin. Așa se face că am păstrat pentru Moldova moștenirea georgianului Sarajishvili – iar putea să se întâmple ce s-a întâmplat cu Vismos sau Nis-Struguraș, care nu mai există.

Moștenirea lui Sarajishvili?

O! Asta e o istorie aparte! Știți câți ani are Calarasi Divin?

Sincer – nu.

Fabrica a fost fondată în 1895 sau 1896 de către omul de afaceri și savantul georgian David Sarajishvili. Anvergura personalității lui este impresionantă. Era prieten cu Jean-Baptiste Camus, fondatorul Casei de Coniac Camus, care l-a consiliat toată viața. Între 1885 și 1896, Sarajishvili deschide fabrici de coniac la Tbilisi, Erevan, Călărași și Baku. A ales Călărașiul pentru că structura solului, temperatura medie și climatul erau extrem de apropiate de cele din Franța. Deci se poate spune, fără exagerare, că fondatorul Casei Camus a avut un rol indirect în fondarea Calarasi Divin.

Cred că ar trebui să povestiți mai des despre asta. E o poveste care merită. Revenind la prezent – ați devenit proprietar al fabricii…

Pe 3 iulie 2014 – apropo, se apropie aniversarea de zece ani. În toți acești ani, nu am reușit încă să investesc în „glamour” – nu am reconstruit halele de producție, nu am construit restaurant sau hotel. Dar am investit în vii, în utilaje, în linia de îmbuteliere, în etapa primară de producție. Nu e ceva care sare în ochi, dar eu pot fi sigur de calitatea produsului. Pot spune cu mândrie că luăm sticle de pe raft pentru orice degustare, iar cele trimise la concursuri sunt din același lot ca cele de pe piață.

Care este volumul producției în prezent?

Încep de la baza piramidei. Recoltăm struguri de pe 525–530 ha de viță-de-vie. În funcție de randament, aceasta înseamnă între 5 și 7 mii de tone de struguri. Maximum 50–70 de tone le vindem la cerere, în rest – 99% ajung în producția proprie. Asta echivalează cu 100–125 de mii de decalitri de alcool brut. Atât punem anual la maturat, și cam tot atât vindem. Adică 2 – 2,5 milioane de sticle pe an. Aproape toată producția se livrează pe piața internă. Exportul, deocamdată, are mai mult rol de imagine. Livrăm în loturi mici în diverse țări, dar există potențial – și vom lucra și în această direcție.

Dacă ar veni moștenitorii lui Camus la Calarasi Divin – el fiind, într-un fel, legat de începutul acestei istorii – ce le-ați arăta în primul rând, ca puncte forte ale Calarasi Divin?

Aș începe cu viile. Suntem singura companie din Moldova care produce divin și este complet asigurată cu struguri proprii. În zona Codrilor moldovenești avem 9 soiuri europene de struguri albi. Calitatea strugurilor este atât de bună, încât s-ar potrivi perfect și pentru vinuri spumante sau liniștite. Deci distilatul nostru ar primi aprobarea oricărui maestru de cupaj, oricât de exigent ar fi.

Maturarea are loc în 6.000 de butoaie de stejar (ungurești, bulgărești, armenești, franțuzești), în care sunt păstrate peste 25 de tipuri de divinuri, cu vârste între 3 și 50 de ani. Îmbutelierea o facem în propria unitate de producție, iar vânzarea – prin echipa noastră comercială și prin rețeaua de magazine specializate.

Cum am spus, avem o colecție unică de distilate și cupaje. Cel mai vechi distilat este din 1967 – a fost inclus în cupajele divinurilor mai vechi de 30 de ani. Acum ne pregătim pentru un cupaj de 60 de ani.

Un detaliu important – apa. Avem propria sursă de apă. Este foarte moale, ideală pentru cupaje. Au fost vremuri când alte întreprinderi, cu care colaboram, cumpărau apă de la noi.

Și Calarasi Divin este prima companie din Moldova care, în octombrie 2022, a lansat produse cu eticheta IGP Divin – practic, deschizând un nou capitol în istoria coniacurilor moldovenești. Având în vedere controlul extrem de strict al producției IGP Divin, această etichetă e o garanție reală, chiar și pentru cel mai sceptic consumator, că divinul este produs în întregime în Moldova, exclusiv din materie primă moldovenească (în cazul nostru – 100% proprie) și sub supraveghere de stat.

Cred că ar fi impresionați…

Doar că i-aș invita peste câțiva ani. Încă 2–3 ani, încă 3–5 milioane de euro, și terminăm investițiile în „primar”. Apoi ne vom ocupa și de partea estetică. Moldova devine tot mai atractivă ca destinație pentru turismul vinicol, iar integrarea în UE va accelera acest proces. Vom lucra pentru ca și Calarasi Divin să aibă o componentă turistică. Cu atât mai mult cu cât suntem în Codru, într-o zonă superbă, la doar o oră de capitală – avem toate premisele să fim atractivi atât pentru turiștii locali, cât și pentru cei străini.

Dacă tot vorbim de planuri – ce urmează?

Producția de divin este un joc pe termen lung. Acum avem un mare avantaj – colecția de distilate și cupaje acumulată de-a lungul anilor. Dar dacă vrem ca fabrica să rămână lider peste 50 de ani, trebuie să punem acum la maturat acele distilate cu care se vor mândri urmașii noștri în 2074.

Profilul întreprinderii pentru noi este sacru. Totuși, avem în plan să folosim 5–10% din struguri pentru a produce și vinuri spumante și liniștite. Ne-ar plăcea să ne testăm și în această direcție.

Dar cel mai important plan – sau, mai bine zis, obiectivul – este ca divinul să repete succesul pe care vinurile moldovenești l-au obținut în ultimii ani. Ceea ce facem este demn de recunoaștere internațională, iar pas cu pas, vom construi acest drum, astfel încât Calarasi Divin să devină un motiv de mândrie națională și un simbol al Moldovei.