Ana-Maria, prima întrebare ți-ar putea părea stranie, dar de ce Sambo și nu Judo? Mi se pare că judo-ul este mult mai popular...

Începusem cu judo. Am participat la concursuri în România și Ucraina, dar, pe când  aveam 19 ani, a avut loc Campionatul European de Sambo în Cehia, la Praga. Atunci am avut ocazia să concurez la sambo, căci regulile pentru judo și sambo erau încă foarte asemănătoare. M-au ajutat rudele să strâng banii necesari pentru concurs și dusă am fost.

Ce rezultat ai obținut?

Am ocupat locul trei la categoria de greutate de până la 56 kg. Mi s-a spus că am potențial, așa că am început să mă gândesc serios la sambo. Deși, am mai practicat judo o vreme până am absolvit liceul. Cumva, sambo îmi este mai aproape de spirit, și, dar numai să nu zâmbești…totuși sunt femeie și îmi place mai mult ținuta pentru sambo. Este mai feminină decât kimono-ul.

După absolvirea liceului, ai continuat să evoluezi pentru Moldova la sambo?

Am concurat la campionatul mondial în Bulgaria, dar nu prea reușit. Totuși, am câștigat campionatul național, iar după clasa a XII-a, prietenul meu mi-a spus despre posibilitatea de a studia în România și de a evolua acolo. Uite așa am ajuns la campionatul mondial din Grecia, ca sambistă româncă. Apropo, a fost prima competiție la care mama m-a urmărit în direct din tribune. Ea locuiește în Salonic, Grecia, iar campionatul mondial a avut loc chiar în Salonic.

Cum te-ai descurcat în Grecia?

Cu puțin timp înainte de campionatul mondial, am luptat în Cehia, la Cupa Mondială, unde m-am rănit grav la brat și am stat în ghips două săptămâni. Din această cauză,  nu mi-am revenit complet până la campionatul din Grecia. Antrenorul nici măcar nu a vrut să concurez. Dar mi-am legat bine brațul și am ajuns în finală, unde am ocupat locul doi. Ironia sorții este că am pierdut în fața unei moldovence, deși, înainte, o băteam mereu acasă. Sportul este sport, nici măcar nu voi da vina pe brațul accidentat.

De ce nu ai rămas în România?

E o decizie personală. M-am întors acasă, am născut un copil în 2016 și am avut o pauză destul de lungă de la antrenamente și competiții. Chiar dacă tentația să mă întoarc a fost foarte puternică. Așa că, după doi ani, am început, încetul cu încetul, să mă antrenez pentru mine și chiar să merg la competiții, cel puțin ca spectator. Am fost să văd Cupa Mondială de la Moscova, Campionatul European din Grecia și Cupa Mondială de la București.

Și cum te-ai simțit în postura de simplă spectatoare?

Nu-mi doream decât un singur lucru - să ies pe saltea. De fapt, în 2019 Federația nu mă considera un atlet promițător, așa că am strâns niște bani și am început să concurez pentru Moldova pe banii mei.

Dar ca membru al echipei?

Bine, nu comentez. Moldova nu este cea mai bogată țară din lume, iar acest lucru este valabil nu doar pentru sambo și nu doar pentru sport. Avem ce avem. Deci, care au fost rezultatele după ce ai revenit pe saltea?

Nu s-a întâmplat nicio minune. În februarie 2019 am pierdut la Minsk pentru locul trei. În martie, din cauza arbitrajului, în opinia mea, am eșuat la Moscova. Iar pentru Campionatul European din Spania, pur și simplu nu am avut timp să strâng bani.

Dar nu ai renunțat, nu-i așa?

Atunci am hotărât că voi concura la Mondialele din Coreea în 2019. Indiferent dacă Ministerul îmi va da bani sau nu, știam că voi face tot posibilul să particip…

Ai ajuns în Coreea?

Da. Am plâns mai mult pentru acest campionat decât pentru toate celelalte campionate la un loc...

De ce?

Trebuia să concurez la categoria de greutate sub 52 kg. Și brusc, cu 10 zile înainte de campionat, antrenorul a repartizat o altă fată la această categorie, iar Ministerul a plătit pentru ea...

Și ce ai decis? Care era diferența dintre categoriile voastre?

Patru kilograme. Este aproape o sinucidere pentru mine să concurez la 56 kg. Cei care au o greutate de antrenament de aproximativ 60 de kilograme concurează în această categorie. Sunt prea "micuță" pentru a concura cu ei. Am decis să ajung la 48 de kilograme. Am început să scad în greutate imediat și totul a luat-o razna.

Ai reușit să slăbești?

Nu. Am ajuns la 49 de kg și nu m-am calificat. Tot ce îmi rămânea să fac era să plâng. Judecătorii de la cântărire m-au trimis să fac performanță la categoria de 52 de kg, dar moldoveanca noastră era deja acolo, așa că a trebuit fie să refuz să fac performanță, fie să merg la 56 de kg, cu greutatea mea actuală de 49.

Toate fetele se gândesc cum să piardă în greutate în mare grabă, iar tu erai obsedată să adaugi...

Imaginează-ți că nu-mi place deloc mâncarea coreeană, dar trebuia să mănânc orice, doar ca să ajung cât mai repede la 56 de kg. Nici nu mă mai gândeam la diete sportive.

Și ai trecut cântărirea la categoria de 56 de kg?

Cântăream 50.900…La cântărire mi s-a spus: „Fată, ai ratat greutatea. Ieri a fost categoria de 52 kg.”

Iar tu?

Iar eu am decis că voi lupta în categoria de 56 de kg indiferent de greutate.

Ai tăi te-au sprijinit în această decizie?  

Ei bine, să fiu sinceră, am plâns și înainte să ies pe saltea. Nici antrenorul nu a fost foarte mulțumit de decizia mea, ba m-a exclus chiar din competiții. Cu toate astea, am ieșit pe saltea. Moldova nu avea oricum nimic de pierdut, pentru că înainte de performanța mea nu aveam nicio medalie. Așa că am ieșit pe saltea cu îndemnul de a "salva echipa"...

Și?

Am pierdut în finală în fața unei luptătoare din Rusia, dar am obținut locul trei la Campionatul Mondial. Am primit chiar și o primă pentru medalie la întoarcere în țară.

Admirabil, felicitările mele. Ai încercat să concurezi și în lupte mai comerciale? Cum ar fi grappling?

Am devenit chiar și campion moldovean la Grappling când am câștigat împotriva Donnei Kehl, deși nimeni nu s-a aștepta la asta de la mine. Totuși, sambo mă atrage mai mult. În prezent, sunt un concurent activ, iar principalul meu vis este Cupa Jocurilor Europene din 2023. Abia după aceea aș putea începe să antrenez. Momentan antrenez copii din Cimislia, îmi place foarte mult să-i învăț. Așa că antrenoratul este una dintre opțiunile pentru viitorul meu. Titlul de Maestru al clasei internaționale este un bun punct de plecare pentru a lucra ca antrenor.

O ultimă curiozitate: datorită unei ținute de luptă mai "feminine" la sambo, am observat o frază tatuată chiar sub marginea pantalonilor scurți, dar nu am reușit să discern ce scrie în fotografii. Ce scrie?

"Fără luptă nu există progres."