"Veronica, salut. Mi-am promis că voi face un interviu cu tine atunci când episoadele emisiunii tale „mai întreb o dată” vor atinge 100.000 de vizualizări pe YouTube; acolo este cel mai dificil să obții vizualizări. Au fost doar două episoade și deja sunt 150.000, iar pe rețelele sociale ai adunat deja peste un milion și jumătate de vizualizări. Deci, am întârziat deja cu interviul..." 
 
Nu este meritul meu, este al invitaților mei. 
 
Nu fi modestă. E primul meu interviu cu tine în calitate de autoare a proiectului „mai întreb o dată”. Spune-mi despre viața ta profesională. Unde ai activat? Cu ce te-ai ocupat?

Mi-am făcut studiile la drept. Apoi, circumstanțe întâmplătoare m-au redirecționat spre jurnalism. Și așa am ajuns să fiu reporter și prezentator știri. Acum mă ocup de proiectul„mai întreb o dată”. Concomitent fac și un masterat, iar apoi preconizez și un doctorat.

În ce domeniu îți continui studiile?

Haideți să nu vorbim despre cele care nu se discută.

Atunci vorbește-mi despre proiect…

“Mai întreb o dată” este un proiect care îl am în minte de vreo 2 ani. M-a tot oprit sindromul perfecționismului, o absurditate de altfel, care mi-e destul de greu să o depășesc. Rațiunea înțelege, partea emoțională nu prea. Și iată totuși, i-a venit timpul. Un format bine definit încă nu are. Mă regăsesc în aria “întrebărilor nepermise” și a confruntărilor, dar înțeleg că la noi invitații nu prea sunt pregătiți pentru asta. Până reușesc să conturez un format bine determinat, testez zona confortabilă invitatului. Ceea ce e sigur e că formatul primelor emisiuni nu e nici pe departe ce-mi doresc.

Ce vrei să obții prin proiectul tău? Să schimbi lumea? Să devii cunoscută?

Ce vreau să obțin prin acest proiect? Probabil se așteaptă de la mine un răspuns cu citate lacrimogene despre vreau să schimb lumea, vreau să-i fac pe cei din jur mai buni... NU. Vreau să-mi fac un loc în societate, iar pozițiile legate de vreau să contribui la o comunitate mai informată, derivă din prima.

Cum ți s-a schimbat atitudinea față de propriul proiect după prima filmare?

Atitudinea de după prima filmare? Ca a oricărui perfecționist pentru care detaliile contează la nivel de fracțiuni de milimetri sau milisecunde. Deși, da, m-a cam luat prin surprindere. Eram prea pregătită și convinsă în cum vreau să arate proiectul meu, ca să mă trezesc cu o atitudine de asta-i doar 20% din cum de fapt ar trebui să fie. Între timp, oamenii mei au reușit să-mi schimbe această atitudine, în convingerea că, e ok să fie așa, e un început, iar începuturile sunt așa cum sunt. Și da, m-am convins încă o dată, ca este în obișnuița mea să trăiesc mereu cu sentimentul că se putea mult mai bine, iar pretențiile la propria mea persoană uneori depășesc cu mult limitele normalului.

Asta te ajută sau te încurcă mai mult?

Perfecționismul – e sănătos sau nu? Depinde de dispoziție și conjunctură. Dar da, totuși cel mai des îmi alimentează ambiția de ce pot face să fie mai bun, mai bun și mult mai bun?

Noi adesea învățăm de la interlocutorii noștri. Ce ai învățat de la primii tăi invitați?

M-am cam „biciuit” prin curajul de a aduce la primele emisiuni niște nume destul de grele. Și da, am avut ce învăța de la ele. Am început cu Emilian Crețu. De la el poți să înveți despre umor și că succesul nu e altceva decât muncă, muncă și multă consecvență.

De la profesorul Constantin Dulcan... ohhh, atât de multe! În primul rând că în viață cu cât ești mai înțelept și erudit cu atât ești mai simplu. Că viața-i mult mai mult decât nimicurile pentru care suntem obișnuiți să ne consumăm sau că singura cale spre mai bine sunt greșelile si greutățile. 

De la Iuliana Sandu, despre asumare, atitudine, și încredere în sine.

De la Ludmila Adamciuc am învățat că orice impediment legat de: nu mai pot, e mai pot un pic.

Interesante gânduri. Le preiau și pentru mine. Care a fost cel mai neașteptat răspuns care l-ai primit? 

Probabil te referi la vreun răspuns din timpul interviurilor. Nu am încă unul. Altceva surprinzător a fost:  
-dl. Constantin Dulcan, bună ziua. Sunt Veronica, din Republica Moldova. Vreau să invit la o emisiune care încă nu există.  
-Da, Veronica, vin. Când și unde?  
Cei care-i înțeleg greutatea’ acestui om o să înțeleagă de ce asta a fost neașteptat. 

Care a fost cel mai mare fail? 

Fail, per general, sunt schițele întrebărilor care le pregătesc de acasă. Mă trezesc acolo, că socoteala de acasă, nu corespunde deloc cu cea de la târg.

Ultimele două întrebări. Prima este o solicitare. Dă-mi link la „mai întreb o dată”. Și cine va fi următorul invitat? 

https://www.youtube.com/channel/UCRUnlj0YyTXHje2S1KOJ25w 

Încă nu am stabilit următorul invitat, pentru că am filmate 4 episoade preventiv. Mă gândesc la Satoshi, Dorian Furtună sau Alina Andriuță.

Succes, Veronica. Mai întreabă o dată. Lucrurile importante din viață necesită asta.

Vă mulțumesc, dl. Zingan! Așa voi face. Noi adesea învățăm de la interlocutorii noștri. Dacă nu vă supărați, dvs. ce ați învățat de la invitatul dvs. de azi?